Infectia cu rotavirus – cât este de periculoasă și cum se transmite?

Se spune că până la cinci ani, majoritatea copiilor ”fac cunoștință” cu acest virus, numit rotavirus. Cât este de periculos și cum anume se transmite, poți afla din textul de mai jos.

rotavirus

Rotavirusul este un virus care infectează intestinele, provocând o gastroenterită severă (inflamația stomacului și intestinelor) și este cea mai frecventă cauză a apariției diareei severe în rândul sugarilor și a copiilor din întreaga lume și provoacă anual, moartea a aproximativ 500.000 de copii din întreaga. Problema cea mare pe care o pune acestă infecție este deshidratarea apărută în urma vărsăturilor și a diareei.

Ce este rotavirusul?

Rotavirusul este un virus în forma de roată ce face parte din familia Reoviride. Infecţia cu rotavirus se manifestă prin vărsături şi diaree, mai mult sau mai puţin severe, diferind de la caz la caz. În America,  infecțiile cu rotavirus sunt responsabile pentru aproximativ 3 milioane de cazuri de diaree și 55.000 de spitalizări anuale la copii cu vârsta mai mică de 5 ani. Cu toate că această infecție provoacă relativ puține decese în Statele Unite ale Americii, diareea cauzată de rotavirus cauzează mai mult de o jumătate de milion de decese în întreaga. Acest lucru este valabil mai ales în țările în curs de dezvoltare, unde nutriția și igiena nu sunt optime.

Care sunt semnele infecției cu rotavirus?

Copii care se confruntă cu această infecție au febră, greață, vărsături și, de multe ori, simptomele sunt urmate de crampe abdominale și diaree frecventă, apoasă. Copiii pot avea, de asemenea, nasul infundat și câteva reprise de tuse. Ca și în cazul altor viruși, la adulți infecția poate să nu prezinte niciun simptom. Atenție, însă, uneori diareea care însoțește o infecție cu rotavirus este atât de severă încât poate duce rapid la deshidratare. Semnele de deshidratare includ sete, iritabilitate, neliniște, letargie, ochi înfundați, o gură uscată, pielea uscată și episoade rare de urinare.

Infecția cu rotavirus este contagioasă

Infecția cu rotavirus este contagioasă și apare, deseori, primăvara și iarna. El se transmite pe cale fecală și orală, în urma folosirii toaletelor și a pampersului, urmate de nespălarea pe mâini. Locurile cele mai frecvente din care copilul poate lua virusul sunt grădinițele, spitalele, creșele și locurile de joacă închise. Copiii pot fi infectați destul de ușor, mai ales dacă au obiceiul de a duce des mâna la gură sau, în cazul bebelușilor, dacă bagă lucruri în gură. De obicei, acest lucru se întâmplă atunci când copiii nu se spală pe mâini destul de des, mai ales înainte de a mânca și după folosirea toaletei. Și adulții care au grijă de copii pot răspândi virusul, mai ales dacă nu se spală pe mâini înainte de a le oferi fie alimente, fie jucării celor mici. Însă o altă sursă de infecție poate fi și apa de izvor. Virusul este prezent în scaunul copilului infectat cu câteva zile înainte de debutul bolii. Astfel spus, copilul este contagios în medie cu o zi-două înainte de apariția simptomelor, după care, poate fi contagios chiar şi încă 10-21 zile după ce diareea a dispărut. În cazul copiilor cu imunitatea foarte scăzută, virusul se poate excreta în fecale chiar şi încă 2 luni de la debutul bolii. Totuşi, perioada cea mai contagioasă este în primele 3 zile de la apariţia simptomelor.

Cum se tratează infecția cu rotavirus?

Un tratament special pentru rotavirus, nu există pe piața medicală. În cazul acestei afecțiuni se tratează numai simptomele, precum diaree, vărsăturile și deshidratarea. Astfel, medical îi va prescrie micuțului săruri minerale pentru a evita deshidratarea, și, în funcție de gravitatea ei, medicamente pentru diaree. De obicei, se încearcă varianta de tratare cu ajutorul alimentelor(supe clare, orez fiert, morcovi fierți). În cazul bebelușilor hrăniți cu lapte praf, se înlocuiește respectivul cu o formulă fără lactoză, iar în cazul celor alăptați la sân, nu se întrerupe alăptarea. Apa se dă în cantități mici, cu lingurița din 15 în 15 minute, pentru a nu provoca episoade de vomă. De mare folos sunt și probioticele care ajută la refacerea florei intestinale.

Prevenție prin vaccin

Pe piața din România, în momentul de față, există două variante de vaccine împotriva acestui virus. Niciunul dintre ele nu face parte din schema de vaccine obligatorie, însă ele pot fi cumpărate de la farmacie. Este vorba despre RotaTeq şi Rotarix care se administrează oral, sub formă de picături, în 3 doze (RotaTeq), respectiv 2 doze (Rotarix), începând cu a 6-a săptămână de viaţă, la interval de 4-6 săptămâni, dar nu mai târziu de 26 de săptămâni.

Bine de știut: vaccinurile nu protejează copilul pe viață.

sursă foto: www.askdrsears.com



Ai ceva de adăugat?...

*