Cum să nu mai răcești niciodată

Iarna este în toi, iar temperaturile oscilante ne-ar putea da mari bătăi de cap, mai ales dacă nu suntem obișnuiți cu un program alimentar riguros și nu avem o pasiune pentru sport. Diferențele mari de temperatură, care se joacă în termometre între cald și rece, ne fac mai vulnerabili în fața bacteriilor și a virușilor, care își pot face de cap în voie în această perioadă. Le putem ține piept într-un singur mod, și anume devenind mai responsabili cu stilul de viață pe care îl ducem. Există mici secrete pe care, dacă le pui în aplicare, nu ai cum să te îmbolnăvești. Vrei să afli cum să nu mai răcești niciodată?

Ia suplimente naturale

De cele mai multe ori, ce punem în farfurie nu e de ajuns pentru a ne păstra nivelul vitaminelor, al mineralelor și al proteinelor la un nivel care să permită corpului nostru să nu se lase doborât de vreo afecțiune. De aceea, e bine să apelăm la produsele bio pentru imunitate, care vor suplimenta aportul de substanțe nutritive care ne hrănesc corpul și îl fortifică. Ar trebui să mănânci zilnic kilograme întregi de morcovi sau să pui în ceai un borcan cu miere, ceea ce, desigur, e imposibil. În loc să îți faci griji pentru cantitatea de produse sănătoase cu care te hrănești, ai putea să joci asul din mânecă. Ai la îndemână mierea de Manuka, care luptă la fel ca un antibiotic împotriva infecțiilor respiratorii, echinacea, o plantă-minune care îți păstrează o imunitate de fier, sau extractele din propolis și lăptișor de matcă, adevărate comori din natură, care nu numai că țin bolile la distanță, dar îți fac o piele impecabilă, o memorie de elefant și o vedere de șoim. Mai ales în sezonul rece, aceste produse sunt o binecuvântare pentru corpul tău, deci fă o cură de sănătate, ca să ții pastilele la distanță.

Umblă la meniu

Ai observat că iarna ai energia mult mai scăzută decât în oricare alt anotimp? De vină sunt temperaturile mici, dar mai presus de ele stă hrana pe care o introduci în organism. Ești mai lipsită de viață pentru că în această perioadă consumi mai multe grăsimi și carbohidrați decât în restul anului, ceea ce îți pune ficatul în mare dificultate. Tot hrana haotică duce la o rezistență mai scăzută la efort, astfel încât sălile de fitness, terenurile acoperite sau bazinele de înot se golesc, când sportul ar trebui să ne intre în reflex ca parte a unei vieți sănătoase. Dacă vrei să îți crești nivelul energiei, scoate din meniul zilnic carnea grasă și înlocuiește-o cu cea albă, dar obișnuiește-te să pui mai multe legume pe masă, decât proteine animale. De câte ori ai văzut un animal care adoarme sau e apatic după masă? Exact, niciunul, pentru că se hrănesc cu substanțele de care au nevoie ca să zburde imediat după ce s-au alimentat. Ia exemplul lor și bucură-te de activitățile tale chiar și după ce te-ai ridicat de la masă.

Odihnește-te mai mult

Nu sări peste orele de somn cu care te-ai obișnuit, pentru că starea de latență în care intră corpul tău atunci când dormi te ajută cel mai bine să treci rapid peste oboseala psihică sau fizică, cu care te-ai confruntat până la finalul zilei. Cu siguranță ai observat că atunci când te confruntai cu o răceală, îți era mult mai somn decât în mod obișnuit. Asta pentru că organismul tău știe exact de ce are nevoie atunci când s-a suprasolicitat – de somn. Așa știe el să se refacă cel mai bine. Așa că, în loc să te prindă miezul nopții cu televizorul deschis sau cu ochii într-o carte, închide orice sursă de distragere și relaxează-te, până adormi. Te vei trezi cu chef de viață și energie debordantă.

Cine a spus că iarna este sezonul răcelilor? Ajută-ți organismul să țină piept temperaturilor de afară și începe de astăzi un stil de viață mai sănătos!

sursa foto: pixabay.com



Ai ceva de adăugat?...

*