Ce nu ar trebui să lipsească din regimul nostru în sezonul rece?

Fiecare sezon vine cu unele preocupări nutriționale în special pentru femei, însă în sezonul rece cu toții ar trebui să adoptăm un regim alimentar mai echilibrat, deoarece se știe că buna funcționare a sistemului imunitar este strâns legată de nutriție. Primăvara este anotimpul dedicat curelor de detoxifiere, în timp ce vara ne străduim să slăbim pentru a ne simți confortabil pe plajă. Iată că la venirea toamnei este cazul să ne aprovizionăm cu acele alimente miraculoase care ne vor oferi sațietate, dar și sprijinul necesar pentru a face față stărilor melancolice specifice sezonului și pentru a lupta împotriva virușilor și bacteriilor.

Adoptați o dietă bogată în nutrienți.

Cu toții ne dorim un sistem imunitar sănătos și echilibrat, prin urmare este necesar să beneficiem de o nutriție de calitate. Consumul de fructe și legume din abundență ne asigură că organismul nostru primește vitaminele, mineralele, antioxidanții și fitochimicalele de care are nevoie pentru a ne proteja împotriva bacteriilor, virușilor și altor agenți patogeni. Este recomandat să consumăm o mare varietate de alimente colorate. De exemplu, alimentele bogate în substanțe nutritive care stimulează imunitatea includ citricele, ardeiul gras, cartoful dulce, frunzoasele, ciupercile, usturoiul, cruciferele, și anume broccoli, varza, varza de Bruxelles și conopida.

Consumați alimente bogate în zinc.

Mai multe suplimente au fost studiate pentru rolul lor în prevenirea răcelii obișnuite și a gripei, inclusiv vitamina C, zincul, echinaceea și usturoiul. Unele dintre cele mai recente studii arată că suplimentele cu zinc funcționează mai bine decât alte suplimente în prevenirea răcelii. Puteți achiziționa suplimente cu zinc dintr-un megastore farmaceutic online și, de asemenea, puteți introduce în regim alimente bogate în zinc. Carnea roșie conține unele dintre cele mai mari concentrații de zinc, dar și cerealele integrale, leguminoasele, nucile și semințele sunt surse bune ale acestui mineral. Ideal este să obținem zilnic 15mg de zinc prin alimentație și suplimente.

Consumați alimente bogate în vitamina E.

Această vitamină liposolubilă este importantă pentru buna funcționare a sistemului imunitar. Vitamina E este un antioxidant ce poate proteja limfocitele – acestea fiind un tip de celule albe din sânge care include celulele B și celulele T – împotriva radicalilor liberi distructivi. Cerealele integrale, frunzoasele, arahidele, nucile și semințele, dar și avocado sunt surse bune de vitamina E. Este indicat să obținem zilnic 100 până la 200UI de vitamina E din tocoferoli și tocotrienoli naturali prin alimentație, dar și prin suplimente.

Optați pentru un supliment de probiotice.

Peste 70% din sistemul imunitar al organismului se află în tractul digestiv. Bacteriile intestinale îmbunătățesc funcționarea căptușelii intestinale pentru a apăra organismul împotriva agenților patogeni, a bacteriilor și a atacurilor de mediu. Probioticele ajută, de asemenea, la reglarea componentelor critice ale sistemului imunitar, inclusiv limfocite și anticorpi. Având în vedere rolul sistemului intestinal pentru funcția imunitară, nu este surprinzător faptul că dovezile sugerează că probioticele pot contribui la prevenirea răcelilor. În cadrul unui studiu recent, suplimentele cu probiotice au scurtat durata răcelii de la șase zile la patru și au ameliorat simptomele. Administrarea zilnică a unui supliment de probiotice este cea mai simplă modalitate prin care putem obține bacterii benefice.

Nu în ultimul rând, încercați să limitați consumul de alcool. În timp ce un pahar cu vin servit ocazional ne oferă beneficii pentru sănătate, consumul excesiv de alcool suprimă sistemul imunitar. Femeilor le este permis să servească o băutură pe zi, în timp ce bărbații se pot relaxa servind două băuturi pe zi.



Ai ceva de adăugat?...

*